Luna 1
Ne concentrăm pe fundamentele actoriei de film, explorând diferențele față de actoria de teatru. Analizăm scene din filme pentru a observa subtilitățile jocului și importanța gândului interior. Vom lucra cu camera și vom filma materiale individuale de tip „About me” și monolog.
Luna 2
Descoperim importanța relației cu partenerul de scenă și pe exprimarea intențiilor determinate de subtext, scopuri și mize. Vom învăța despre încadraturi, unghiuri de filmare, profunzimea imaginii și vom filma scene de doi, acordând atenție detaliilor și relației dintre actori.
Luna 3
Vom învăța despre rolurile principale dintr-o echipă de film, cum ar fi regizorul, DOP-ul și actorul, și vom trece prin experiența de a scrie scenarii scurte. Cursanții vor forma echipe și vor filma scene pe care le-au scris, regizat și jucat singuri.
Luna 4
Ne pregătim pentru realizarea scurtmetrajului final. Vom face brainstorming de idei, exerciții de scriere și improvizație, și vom învăța noțiuni de producție și organizarea programului de filmare. Vom stabili sarcinile individuale de pre-producție și, în final, cursanții vor juca în scurtmetrajul mult așteptat.


